De multe ori am gandesc la cum era cand eram mica, atat de mica incat nu-mi pot aminti, iar mama ma ducea sa ma joc cu alti copii in zile calde in care pomii inverzeau si poate cateodata mama alerga dupa mine pentru ca nu stateam locului , jucandu-ma ca un copil frumos Oare cum a fost atunci cand am facut primii pasi si tata ma tinea de mana? De ce nu imi pot aminti ca sa pot sa ii multumesc sincer pentru vremurile de atunci si sa ii mai pot multumi inca odata pentru cele de acum cand face acelas lucru?
Intrebarile mele se nasc din dorinta de a sti cu cati alti copii de varsta mea m-am jucat cand eram mica si nu ii tin minte, oare cati au venit , ne-am jucat si au plecat ...sau am plecat?
Dar acum? cand mare fiind ...inca mai privesc cum oamenii intra in viata mea si la un moment dat dispar? Poate ratiunea de acum ma ajuta sa incerc sa ii pastrez insa nu intotdeauna reusesc sa fac asta, uneori pot sa privesc spre ei si inca sa ii vad, dar nu pe toti...dar pot spune ca si eu am fost trecatoate in viata altor oameni dar de fiecare data am incercat sa las urme pe unde am trecut. Intamplarile astea le vad ca pe niste praguri pe care toti le trecem, important e ca dupa atata timp parcurs sa ai o mana de oameni care sa stii ca au fost mereu acolo, de fiecare data cand ai mai sarit un hop. Cred ca asta este cea mai buna dovada a faptului ca existi.
Acum, pragul pe care trebuie sa il trec, trebuie sa il trec singura, o sa incerc sa nu ma pierd pe drum. In rest...sunt doar cuvinte mute.
